Software Recovery Tool te poate ajuta să resetezi și să recuperezi software-ul telefonului acasă, dacă telefonul întâmpină probleme legate de software sau de actualizarea software. Cu modelele Windows Phone 8, poți folosi Software Recovery Tool și pentru a recupera telefonul în cazul în care acesta nu răspunde la comenzi, pare să se fi blocat sau nu pornește.

  • Important! Dacă folosești Software Recovery Tool, se va șterge tot conținutul stocat pe telefon, inclusiv aplicațiile și jocurile (împreună cu datele aplicațiilor și progresul jocurilor), mesajele text, istoricul apelurilor, muzica, fotografiile și altele. Dacă este posibil, creează mai întâi o copie de rezervă a telefonului (Setări > copie de rezervă). Vei putea restaura copia de rezervă la finalul recuperării.
  • Notă: Procesul de recuperare poate dura o perioadă, în funcție de viteza conexiunii la internet; nu poți folosi telefonul în timpul instalării. Va fi instalată cea mai recentă versiune aprobată a software-ului modelului de telefon.

Cerințe preliminare pentru computer (PC):

  • Microsoft Windows 7 sau o versiune mai nouă.
  • Cablu USB pentru conectarea telefonului la computer.
  • Minim 4 GB de spațiu de stocare liber.

Ce instrument trebuie să folosesc?

Folosește Windows Phone Recovery Tool pentru toate telefoanele Lumia cu Windows Phone 8 sau cu o versiune mai nouă. Pentru toate celelalte telefoane marca Nokia, folosește Lumia Software Recovery Tool. Pentru a vedea ce versiune de sistem de operare (SO) Windows Phone este instalată curent pe telefon, accesează Setări > despre.

Windows Phone Recovery Tool (pentru telefoanele Lumia cu Windows Phone 8 sau cu o versiune mai nouă)

  1. Descarcă și instalează Windows Phone Recovery Tool pe computer. Dacă se poate, asigură-te că telefonul este complet încărcat.
  2. La finalul instalării, pornește aplicația; se afișează ecranul principal:

  1. Dacă telefonul nu este detectat automat, deconectează toate telefoanele de la computer și apasă Telefonul nu a fost detectat din parte de jos a ecranului principal.
  2. Dacă ți se solicită, selectează producătorul telefonului.
  3. Conectează telefonul la computer utilizând un cablu USB compatibil.
  4. Așteaptă până când computerul detectează telefonul conectat și urmează instrucțiunile de pe ecran. Dacă telefonul nu este conectat într-un interval de un minut, poți încerca să repornești telefonul: Menține cablul USB conectat, apasă continuu tasta Pornire simultan cu tasta micșorare volum. Eliberează tastele apăsate când telefonul vibrează.
  5. Apasă Instalați software pentru a începe instalarea software-ului pe telefon.

Lumia Software Recovery Tool (pentru telefoanele Lumia mai vechi și pentru alte telefoane Nokia)

  1. Descarcă și instalează Lumia Software Recovery Tool pe computer. Dacă se poate, asigură-te că telefonul este complet încărcat.
  2. Pornește Lumia Software Recovery Tool și conectează telefonul la computer cu un cablu USB compatibil. Dacă ți se solicită, selectează modul USB adecvat pe telefon: Nokia Suite sau Modem.
  3. Urmează instrucțiunile afișate în instrument.