Accept faptul că acest site folosește cookies pentru statistici, conținut și reclame personalizate.

EBS Romania

Studiu de caz: Implementare Office Communications Server

Aplicația OCS a crescut productivitatea echipei EBS cu 30%
Prin implementarea Office Communications Server, eficiența operativă a echipei EBS a crescut cu aproximativ 30%, datorită eliminării timpilor de productivitate scăzută. De asemenea, costurile de comunicare din cadrul organizației au fost reduse cu 30%. Soluția OCS 2007 R2 ne-a permis o gestionare eficientă a infrastructurii de comunicare, oferindu-ne flexibilitate și control al costurilor declară Călin Ciuleanu, Head of Core Insfrastructure Services.

Despre organizație

Echipa EBS este formată în prezent din peste 440 de programatori, consultanți IT şi consultanți economici cu experiență relevantă în dezvoltarea de software şi servicii asimilate, cât şi din colegi aflați la început de drum. Media de vârstă în EBS este de 28 de ani.

Prin prisma clienților de referință, succesul celor 11 ani de activitate EBS se identifică cu marci şi firme de renume consacrate pe plan european şi internațional, precum Cirquent/BMW, Dornier / Ford, DCCS / Daimler, SAP AG, URSUS, Delphi Packard, Electrolux, Autonet, Soceram, Fujitsu Siemens etc. .

Ca furnizor de soluții software integrate EBS are în portofoliul de produse comercializate şi implementate sistemele: SAP Business All-in-One, Clarvision ERP, Clarvision Salarizare, Clarvision CRM, Clarvision BI şi Clarvision Managementul Documentelor (platforma Sharepoint).

Spectrul de servicii oferite de către EBS atât pe plan național şi internațional:

  • dezvoltare de aplicații software standard pentru Microsoft, SAP, Siebel, Navision
  • dezvoltare, testare, mentenanță şi suport pentru aplicații de tip ERP
  • dezvoltare de aplicații software la cerere
  • dezvoltare de interfețe între sistemele SAP şi sistemele non SAP
  • servicii de suport şi managementul aplicației: Incident Management, Availability
  • Management, System Monitoring, support de specialitate, Call Center, etc.

Tehnologiile de dezvoltare software folosite în EBS sunt: Java 6, .Net 4.0, SAP ABAP.

Situația inițială

La nivel anului 2010 grupul EBS, cu sediul în Cluj-Napoca, avea peste 300 de angajați și colaboratori externi , filiale în Sibiu și Brașov, patru sedii în care își desfășoară activitatea și un număr important de proiecte derulate pentru parteneri externi.

Necesitatea de colaborare între echipe din locații geografice diferite și parteneri aflați la distanță, creșterea costurilor cu deplasările și cu telefonia mobilă au stat la baza deciziei de a implementa o aplicație business de comunicare, diferită de soluțiile clasice în care am investit până atunci. Am ales soluția de la Microsoft, prin prisma renumelui de pe piață și a funcționalităților pe care le oferă. A contat enorm faptul că poate fi integrată cu centrala telefonică declară Călin Ciuleanu, Head of Core Insfrastructure Services.

Soluția

Office Communicator Server (OCS) 2007 R2 este o aplicație de comunicații unificate care ajută utilizatorii finali să fie mai productivi, permițându-le să comunice și să colaboreze ușor cu alte persoane din diferite locuri sau fusuri orare, utilizând o gamă vastă de opțiuni de comunicare, inclusiv mesaje instant, voce, partajarea desktop-ului și video.

Office Communicator Server (OCS) 2007 R2 este o aplicație de comunicații unificate care ajută utilizatorii finali să fie mai productivi, permițându-le să comunice și să colaboreze ușor cu alte persoane din diferite locuri sau fusuri orare, utilizând o gamă vastă de opțiuni de comunicare, inclusiv mesaje instant, voce, partajarea desktop-ului și video.

Această aplicație permite integrarea cu programele din Microsoft Office System, inclusiv Word, Excel, PowerPoint, OneNote, Groove și SharePoint Server, oferă utilizatorilor finali numeroase modalități diferite de comunicare direct din contextul activității efectuate.

Office Communication Server (OCS) 2007 R2 ajută utilizatorii finali să fie mai productivi, permițându-le să comunice și să colaboreze ușor cu alte persoane din diferite locuri sau fusuri orare, utilizând o gamă vastă de opțiuni de comunicare, inclusiv mesaje instant, voce, partajarea desktop-ului și video.

Office Communications Server asigură platforma pentru prezență, mesagerie instantanee intra- și extra-organizație, conferințe Web și voce. Puternic integrat cu Microsoft Exchange, OCS îmbunătățește capabilitățile de mesagerie, contribuind mult la reducerea costurilor implicate în comunicare. De exemplu, reduce deplasările pentru conferințe înlocuindu-le cu întruniri virtuale sau transferă pe Internet costisitoarele apeluri telefonice la mare distanță.

OCS pune la dispoziție câteva instrumente interesante în comparație cu mijloacele tradiționale de comunicare. Printre acestea se numără, funcții de instant messaging , semnalare prezență pentru utilizatori, funcții audio și video pentru conferințe cu participanți interni sau externi (cu ajutorul Live Meeting și Communicator) a precizat Călin Ciuleanu.

Beneficiile

OCS a contribuit la simplificarea modului de comunicare în cadrul companiei EBS. Aplicația permite utilizatorilor să identifice și să comunice cu persoana potrivită, în momentul în care au nevoie, să apeleze un interior din cadrul EBS sau un număr dintr-o rețea externă instant.

Organizarea video-conferințelor , audio-conferințelor sau a prezentărilor prin Live Meeting au contribuit semnificativ la reducerea costurilor cu deplasarea, reducerea timpilor de luare a deciziilor și îmbunătățirea colaborării între echipele noastre, situate în sedii diferite, declară Diana Stanese Chief Opearting Officer în cadrul EBS.

Soluția a permis gestionarea eficientă a infrastructurii de comunicare, OCS 2007 R2 oferindu-ne flexibilitate și control al costurilor. În plus, OCS este o platformă extensibilă pentru procesele de afaceri desfășurate prin comunicații a concluzionat Diana Stanese.

Funcționalitățile implementate în cadrul EBS:

  • Instant messaging
  • Semnalare prezență utilizatori
  • Audio și Video conferințe cu participanti interni / externi cu ajutorul Live Meeting / Communicator 2007 R2
  • Integrare cu centrala telefonică (Siemens 3800 PBX)