Accept faptul că acest site folosește cookies pentru statistici, conținut și reclame personalizate.

Magic Engineering

Studiu de caz: Licențierea Open Value Subscription (OVS)

Licențierea OVS ne-a oferit un nivel ridicat de flexibilitate și consider că a fost alegerea optimă pentru compania noastră a declarat Sorin Iștoc, Education Manager - Magic Enginneering.

Despre organizație

Magic Engineering este integrator de soluții PLM (Product Lifecycle Management), fiind compania cu cea mai mare experiență în acest domeniu din România. Compania activează pe această piață din anul 1993, fiind reprezentanța liderilor de piață din acest domeniu.

Magic Engineering a decis semneze un contract OVS (Open Value Subscribtion) cu Microsoft România, contract care a oferit un nivel ridicat de flexibilitate pentru companie.

Situația inițială

Licențierea OVS ne-a oferit un nivel ridicat de flexibilitate și consider că a fost alegerea optimă pentru compania noastră
Sorin Iștoc
Education Manager
Magic Enginneering

Ținând cont de specificul de activitate al Magic Engineering, a fost necesară adoptarea un program flexibil de licențiere, program care să se adapteze cerințelor companiei. Licențierea OVS (Open Value Subscription) a permis companiei să facă downgrade și upgrade la versiunile de produse Microsoft în funcție de cerințe.

Soluția - Open Value Subscription (OVS)

Modelul Open Value Subscription (OVS), pentru închiriere sau leasing de software, oferă companiilor posibilitatea de folosi cele mai noi tehnologii Microsoft pe baza unei plăți anuale sau prin achiziționarea licențelor în rate. Contractele OVS se semnează pe o perioadă de 3 ani. La sfârșitul perioadei, clientul are opțiunile de a prelungi contractul, de a achiziționa licențele perpetue sau de a renunța cu totul la software-ul închiriat.

Clip video demo soluție Magic Engineering

Beneficiile

Abonamentul pentru software reprezintă un cost, nu o investiție ce se poate devaloriza în timp. Software-ul se plătește eșalonat pe o perioadă de trei ani, lucru care ne permitem să reinvestim banii pe care altfel ar trebui să-i alocăm licențierii. Spre comparație, licențele preluate prin Open License se plătesc integral la momentul achiziției a precizat Sorin Iștoc.

Pe toată perioada contractului, companiile au acces la cele mai noi tehnologii. Upgrade-ul de tip Software Assurance este inclus în program, deci Magic Engineering poate folosi ultimele versiuni ale produselor închiriate. În acest sens, există libertatea de a folosi orice versiune a unui produs închiriat (drepturile de upgrade sau downgrade sunt incluse). În felul acesta, companiile pot standardiza versiunile instalate în rețea, pentru a evita problemele de incompatibilitate.

Un alt avantaj al OVS este reprezentat de simplitatea procesului de licențiere. Astfel, toate produsele software sunt trecute într-un singur contract de licențiere. Toate beneficiile adiționale Software Assurance sunt incluse sub aceeași "umbrelă". În plus, pe site-ul Microsoft Volume Licencing Service Center este oferit accesul la aplicația de gestiune a licențelor de volum și a beneficiilor asociate. - Eduard Galan, Director Executiv - ASK4IT (partenerul Microsoft care a oferit servicii companiei Magic Engineering).

Un alt avantaj al OVS este reprezentat de simplitatea procesului de licențiere.
Eduard Galan
Director Executiv
ASK4IT

În plus, plata se face o singură dată pe an, după o formulă simplă de calcul. În acest mod există o mai bună predictibilitate a cheltuielilor alocate pentru IT.

Dacă rețeaua se extinde într-un an, produsele software incluse în contract pot fi folosite imediat pe noile PC-uri, în mod legal. Rata se ajustează numai la aniversarea următoare a contractului, plătită în avans pentru următorul an. Este foarte important că în situația în care achiziționăm noi calculatoare, nu va fi necesară cumpărarea imediată a unor noi licențe a precizat Sorin Iștoc

Instalând aceleași versiuni în întreaga rețea sunt evitate problemele de compatibilitate. Standardizarea reduce semnificativ acel TCO, cheltuielile totale cu exploatarea unui echipament pe toată durata de viață a acestuia. În plus, sistemul informatic va fi permanent în pas cu cele mai noi tehnologii atunci când aveți nevoie de ele.