De ce am ales Systems Management Server 2003? Aveam nevoie de o soluție eficientă
prin care să limităm deplasările la utilizator și care să ne permită intervenția
de la distanță. După realizarea proiectului pilot au fost făcute testele și probele
de rigoare, acesta trecând cu succes de exigențele echipei IT. Rezultatul a fost
bun, întrucât s-a demonstrat că există posibilitatea ca intervențiile la calculatoarele
ministerului să se diminueze semnificativ și s-a hotărât implementarea acestei tehnologii
la nivelul întregii instituții.
- Valeriu Nica, IT Manager, Ministerul Integrării
Europene.
Ministerul Integrării Europene participă, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, la coordonarea relațiilor ministerelor și a altor organe de specialitate ale administrației publice centrale române cu instituțiile Uniunii Europene și cu statele membre ale acesteia, în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană.
Acesta asigură, sprijină sau coordonează, după caz, îndeplinirea obligațiilor care decurg din clauzele Acordului European, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat de România prin Legea nr. 20/1993.
În momentul de față, Ministerul Integrării Europene se află în plin proces de restructurare, deoarece până la 1 ianuarie 2007 va trebui să își schimbe organizarea în conformitate cu noile cerințe, având în vedere angajamentele asumate în vederea acestei aderări.
În acest scop, trebuie să ne dezvoltăm, atât în ceea ce privește sistemul informatic,
cât și în alte direcții, întrucât vor trebui să existe anumite sisteme care să răspundă
exigențelor Uniunii Europene din punct de vedere al securității și al funcționalității.
- Valeriu Nica, IT Manager, Ministerul Integrării Europene.
La acest moment, există 8 agenții de dezvoltare regională - București, Călărași, Piatra Neamț, Timișoara, Cluj, Alba, Craiova, Brăila - care sunt subordonate direct administrației publice locale. Ele vor fi pionul principal în realizarea proiectelor de dezvoltare pentru zonele respective. În acest sens, Ministerul Integrării Europene a înființat 8 birouri regionale, care să poată colabora într-o mai strânsă legătură cu agențiile de dezvoltare regională. Prin intermediul birourilor regionale, ministerul va putea monitoriza activitatea agențiilor, iar în funcție de această activitate se vor aloca fonduri pentru proiecte.
Sistemul informatic al Ministerului Integrării Europene a fost conceput în 2001 și, fiind un minister nou înființat, s-a început activitatea cu echipamente cu Windows 2000 Server. Ministerul a beneficiat încă de la început de o structură informatică destul de bine pusă la punct, care n-a pus foarte mari probleme în exploatare.
S-a pornit de la un număr de aproximativ 100 de angajați, ajungându-se în momentul de față la cca 500. Fiecare utilizator dispune de o stație de lucru cu acces la internet, e-mail și absolut toate facilitățile necesare, în așa fel încât să își poată desfășura activitatea în condiții optime. Toate stațiile de lucru au antivirus și autentificare prin Active Directory, prin aplicarea unei politici specifice ministerului.
Au fost foarte multe realizări ale Direcției Informatice, cu toate că mereu a fost
un deficit de personal. Am căutat să facem aceste servicii foarte concentrate, cât
mai puțin help-desk, cât mai mult din server și de la nivel central. Am implementat
o soluție antivirus cu consolă de management centralizat astfel încât instalarea,
devirusarea, eventualele incidente de acest tip să poată fi rezolvate de pe server.
Acest lucru ne-a simplificat foarte mult intervențiile și ne-a scurtat mult din
timpul necesar deplasării la utilizator.
- Valeriu Nica, IT Manager, Ministerul
Integrării Europene.
Aveam nevoie de o soluție eficientă prin care să limităm deplasările la utilizator
și care să ne permită intervenția de la distanță. În acest scop, am apelat la consultanții
de la Microsoft, să ne pună la dispoziție o echipă de specialiști care să ne ajute
în implementarea tehnologiei Systems Management Server 2003 în cadrul unei rețele
pilot formata din 10 calculatoare, un server configurat cu DNS, DHCP și Active Directory.
- Valeriu Nica, IT Manager, Ministerul Integrării Europene.
Rețeaua pilot a fost concepută inițial ca o rețea separată, prin care să se poată analiza posibilitatea implementării tehnologiei Systems Management Server 2003 în întreaga instituție.
După realizarea proiectului pilot, au fost făcute testele și probele de rigoare, acesta trecând cu succes de exigențele echipei IT. Rezultatul a fost bun, întrucât s-a demonstrat că există posibilitatea ca intervențiile la calculatoarele ministerului să se diminueze semnificativ și astfel s-a hotărât implementarea Systems Management Server la nivelul întregii instituții.
Există posibilitatea realizării tuturor update-urilor în mod automat, centralizat, după o anumită analiză a patch-urilor de securitate sau a diferitelor update-uri ce apar pentru sistemul de operare. Totodată, se poate face instalarea update-urilor care sunt strict necesare și pot duce la buna funcționare a echipamentelor și a celorlalte aplicații de pe stațiile repective.
După implementarea sistemului vom putea avea o inventariere a tuturor echipamentelor,
ceea ce este foarte important pentru noi, având în vedere diversitatea echipamentelor
din această instituție, precum și numărul mare al acestora. De asemenea, vom avea
și posibilitatea monitorizării programelor care sunt instalate pe calculatoarele
respective.
- Valeriu Nica, IT Manager, Ministerul Integrării Europene.
Organism central guvernamental
Număr de angajați în creștere, personal IT insuficient, nevoie de flexibilitate pentru alinierea la normele europene
Centralizarea managementului IT: implementarea unei tehnologii capabile să reducă deplasarea personalului IT la stații