Instrumentele de analiză de business nu mai sunt accesibile doar companiilor din topul Fortune 500. În mediul competitiv al economiei contemporane, conducătorii de companii mici și mijlocii apelează tot mai des la soluții Business Intelligence pentru a depista tendințele, pentru a putea acționa rapid și a profita de oportunitățile pieței.
Microsoft oferă instrumente de raportare și analiză pe care le puteți utiliza imediat. Acestea vă pot ajuta să analizați indicatorii de performanță cheie și să depistați cei mai profitabili clienți, cei mai eficienți furnizori, precum și potențialele probleme din organizația dvs. Nu mai trebuie să așteptați rapoartele de sfârșit de lună și nici să vă supraîncărcați personalul IT. Acum, instrumentele necesare se bazează pe mediul familiar Microsoft Office, iar oamenii dvs pot genera rapoarte oricând, utilizând informații în timp real, și le pot trimite oriunde în cadrul organizației.
| Puteți crea rapid rapoarte strategice de business | |
| Partajați informații în timp real | |
| Creșteți eficiența factorilor de decizie de la toate nivelurile | |
| Soluții |
Orice companie are nevoie de conturi de profit și pierderi actualizate periodic, pe lângă alte analize de profunzime, înainte de a se extinde pe piețe noi sau înainte de a adăuga o linie nouă de produse. Microsoft Dynamics oferă un software de analiză care permite managerilor și personalului să obțină informații actualizate privind performanțele de business. Se pot utiliza funcțiile predefinite pentru rapoarte simple, sau cuburi OLAP, dacă sunt necesare analize mai profunde. Personalul dvs va lucra cu instrumente similare aplicațiilor Microsoft Office Outlook și Excel, astfel încât vor putea obține rezultate rapid. Angajații dvs pot economisi timp în cazul rapoartelor simple, utilizând șabloane personalizabile și evidențiind informațiile esențiale cu ajutorul unor diagrame Gantt, detalieri, sumarizări, vizualizări personalizabile ale grilelor OLAP, etc.
Soluțiile Microsoft Dynamics vă ajută să partajați informațiile critice cu partenerii și colegii, indiferent dacă aceștia sunt de cealaltă parte a culoarului sau de cealaltă parte a lumii. Puteți capta și partaja informații printr-un browser web, permițând membrilor echipei să caute, să partajeze informații și să colaboreze în timp real. După obținerea informațiilor dorite, factorii de decizie pot afișa și analiza datele conform necesităților lor unice.
Microsoft Dynamics for Analytics poate juca un rol cheie în creșterea eficienței organizaționale și a calității serviciilor pentru clienți. Angajații dvs, de la personalul din depozite la analiștii financiari, vor putea înregistra, clasifica și accesa cu ușurință informațiile, optimizând fluxul decizional. De exemplu, atunci când un operator de call center înregistrează un număr de plângeri pentru un produs, managerii vor primi un e-mail de avertizare cu privire la o potențială problemă care necesită atenția lor imediată.
Suita de produse Microsoft Dynamics, bazată pe tehnologiile familiare și larg răspândite de la Microsoft, oferă numeroase soluții de analiză financiară și raportare. Partenerul dvs certificat Microsoft vă poate ajuta să stabiliți ce soluție este cea mai bună pentru angajații și compania dvs. Aveți nevoie de ajutor pentru a găsi un partener Microsoft? Contactați-ne.
| • | |
| • |